Fericirea e un lucru mărunt

Băi psiholoago,

asculta la mine, fericirea e un lucru marunt!
Dupa ce stai la rând cu rahatul la fund ca nu-ți ajung banii pe care i-ai numarat de zece ori, te bucuri ca o vită proastă ca ți-a ramas și de-un hotdog rumegat in picioare, coleg de staul cu alții ca tine!

Trăiască Ikea, trăiască corporația, trăiască consumerismul!
Americanii-s de vină. Restul îl știi și tu.

Cum ții ochii închiși?

Cu plasturi, cu nasturi,
cu mâinile-ți calde,
cu buze ca roze mimoze,
în ușă – păpușă, în pat – acrobat,
pe jos, pe covor din obor,
sărut meritat sau furat,
pe pleoapă fluturat,
aruncat și salvat,
topit, înghețat,
în doi bucurat.

Deci… cum îți trece?

Cum îți trece? se întreba ea, Maldita, și îi întreba și pe alții.

Răspunsul pare foarte simplu: îmbătat, mâncat în neştire (proastă alegere, mai bine bei), distrat în ciudă, afișat ostentativ etc. Oare?

Hai să vedem despre ce este vorba, despre ce relație vorbim pentru o evaluare cât mai exactă a necesarului de grade alcoolice și de calorii. În momentul în care îți pui întrebarea ”Cum îmi trece?” deja vorbim de o experiență ultra-personală, asemănătoare cu dependența de un drog puternic, care afectează fiecare aspect, fiecare detaliu, indiferent cât de minor, al vieții tale. Fiecare dintre milioanele de detalii reprezintă câte o mică doză, de care încet, încet, devii dependent și îți controlează fiecare gest și gând.

În momentul în care renunți la drog (sau renunță el la tine) începi să experimentezi senzația aia de durere aproape fizică, la limita insuportabilului și să te lași condus de dorinţe contradictorii amestecate cu sentimente idioate de ură, enervare, neputinţă.

Și uite cum, chiar invitați fiind să facem o glumă, să nu luăm în serios, să găsim metode haioase la probleme dureroase, ne împotmolim tot în aceleași răspunsuri și activități. Ca și cum băutul sau mâncatul excesiv ar desface pe loc sinapsele care încă te fac să începi un lucru ”de doi” și să nu-l mai termini pentru că ți-ai dat seama că ”în unu” nu mai are rost. Ca şi cum te-ar ajuta să elimini legătura între tendinţa de auto-distrugere fizică şi speranţa de eutanasiere a legăturilor neuronale asociate cu imaginea și prezența fostului partener.

Cu timpul (poate chiar și cu ajutorul metodelor de care vorbeam mai sus) dispar automatismele conduse de experiența în doi, se estompează influența persoanei de care te-ai despărțit, însă rămâne amintirea mixturii de sentimente de a iubi și de a fi iubit și dorul de toate evenimentele și gesturile asociate.

În cazul ăsta, întrebarea nu mai e așa simplă. Ar trebui să o rezolvăm întâi pe următoarea: ”Ne e dor de mixtura de iubire sau ne e dor chiar de el/ea?”

Și-atunci, cu tot disclaimer-ul, nu mai este de mirare că avem astfel de răspunsuri: unii speră că lucrurile vor devenii la fel ca la început (interesant clișeu), unii imploră (măcar) prietenie, iar alții speră în ”mirakuloasa inpakare”. Suntem foarte siguri că asta vrem?

Curios sau nu, dragostea funcționează similar mecanismului durerii. Uiți de durerea de la mână când te lovești la cap.

Leguma ipocrită

Adică SOIA.
Să ne înţelegem: n-am nimic cu oamenii care consumă soia în mâncăruri gătite în diverse feluri.

Mă refer strict la perioadele în care conform bisericii ar trebui să ţinem post. Post în care teoretic nu consumi carne, ouă, brânză. Păi şi ce faci dacă te împinge necuratu’ să ai poftă de-un mititel tocmai în perioada de post? Sau de puţină brânză? Câteva feliuţe de salam? Ce zici de 2-3 sărmăluţe cu mămăliguţă cu un pic de smântână deasupra? Nişte drob, că tot vine Paştele? Dar de-o ciocolată, ca desert?
E păcat să pofteşti. Nu şade bine. Se supără Doamne-Doamne!

Şi-atunci? Ce-i de făcut? Lăsând la o parte chiar postul în sine. Postul e pentru fraierii neştiutori. Pentru ipocritul informat s-au făcut, la alegere, o varietate la fel de ipocrită şi convenabilă de alimente: brânză, mici, chiftele, budincă, îngheţată, pate, iaurt, kefir, ciocolată, friptură, salam, sarmale, maioneză, drob, piftie şi altele – toate din soia.

Toate pentru burdihanul nesăţios temător de Dumnezeu. Dumnezeu care n-a prevăzut dezvoltarea industrială a înlocuitorilor din soia.

Ipocrit sunt şi eu. Nu sunt credincios, nu ţin post, dar ţin predica asta.

Foto: http://www.gobblegreen.com/